Centrul de Învățământ la Distanță și Învățământ cu Frecvență Redusă (CIDIFR) funcționează în cadrul Universității Transilvania din Brașov. În universitate, toate activitățile educative desfășurate prin tehnologia Învățământului la Distanță (ID) și a Învățământului cu Frecvență Redusă (IFR) se desfășoară conform Regulamentului de organizare și funcționare al CIDIFR din Universitatea Transilvania din Brașov, regulament aprobat de Senatului Universității în ședința sa din 07 martie 2013, modificat de Senatului Universității în ședința sa din 16.01.2014.
    Misiunea CIDIFR este să realizeze o coordonare a tuturor activităților de Învățământ la Distanță (ID) și Învățământ cu Frecvență Redusă (IFR) din Universitate, pentru asigurarea unui standard pedagogic de calitate, recunoscut în instituția gazdă și în țară, și să furnizeze programe de instruire valoroase atât din punct de vedere științific cât și metodologic.
   Conform Legii educației naționale nr.1/2011, studiile universitare la formele ID și IFR se pot organiza numai în regim de finanțare cu taxă. Taxa de studii reprezintă contravaloarea tuturor serviciilor oferite studentului de către instituția de învățământ superior în cadrul programului de studii.

   
- Platforma eLearning ID/IFR este organizată în concordanță cu structura sistemului ID/IFR la nivel de universitate.
- În cadrul unui program de studii cursurile sunt generate conform informațiilor conţinute în Planul de învățământ, Fișa disciplinei şi Statul de funcţiuni.

Oferta educațională

                   - Licență ID
                   - Licență IFR
                   - Master IFR
                   - Programe de conversie profesională
                   - Plan învățământ
                                                                                                                     Informații utile
- Studenții au la dispoziție un ghid de familiarizare cu sistemul ID : Ghidul Studentului
- Pentru orare accesați pagina facultății de care aparține programul de studii
-Oferta educațională de la toate facultățile care au programe de studii ID-IFR!