Candidati eligibili

Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat:

  • • absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată organizate conform Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • • absolvenţii cu diplomă de master ai ciclului de studii universitare de master organizate conform Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  • • absolvenţii studiilor efectuate în străinătate şi recunoscute de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naționale ca fiind cel puţin studii universitare de master.

Studiile anterioare (licență, masterat) trebuie să asigure cumulat cel puțin 300 de credite transferabile (ECTS).

În Universitatea Transilvania din Brașov, se pot înscrie la concursul de admitere la doctorat doar candidații care au obținut media anilor de licență de minim 7 (șapte).

Sunt eligibili pentru locuri bugetate doar candidații care au obținut media de absolvire a ciclului de licență de minim 8,50 (media aritmetică între media anilor de studii de licență și media examenului de licență).

La concursul de admitere la studii universitare de doctorat pot participa şi:
  • • cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Recunoaşterea studiilor efectuate de către aceştia în afara României se va realiza de către direcţia de specialitate din cadrul ministerului de resort (https://cnred.edu.ro/ro/studii-universitare, http://cnred.edu.ro/#recunoastere-studii-cetateni-europeni-admitere-master-doctorat-DPPD), înainte de înscrierea candidaţilor la concursul de admitere, fiecare candidat având obligaţia de a prezenta la înscrierea la concurs atestatul de recunoaştere a studiilor.Procedura poate fi inițiată prin UTBv sau personal, de candidat. Candidații vor lua în considerare durata de soluționare de 30 zile.
  • • cetăţeni ai statelor terţe UE, pe locuri cu taxă (CPV) conform reglementărilor în vigoare și instrucțiunilor elaborate de SDI.

Înscrierea la Concursul de admitere este condiţionată de existența unui Certificat de competenţă lingvistică pentru o limbă de circulaţie internaţională. La Universitatea Transilvania din Brașov, acesta se poate obține printr-un examen de competență lingvistică susţinut la Centrul pentru învăţarea limbilor moderne. Sunt exceptaţi de la susţinerea examenului de competenţă lingvistică candidații cetățeni ai unei ţări în care limba oficială este una de circulaţie internaţională și candidații care au absolvit un program de studii de licență sau de masterat într-o limbă de circulație (inclusiv absolvenții programelor de studii de licență din domeniile Limbă și literatură și Limbi moderne aplicate).