Psihologie

Despre colecţie

Scopul Colecţiei Psihologie este de a oferi cititorilor perspective variate asupra comportamentului uman, a determinanţilor săi biologici şi sociali, asupra modelelor şi metodelor psihologice de cunoaştere a personalităţii şi a grupului, a reperelor etice care jalonează interacţiunea dintre psiholog şi societate.

Volumele editate în Colecţia Psihologie se adresează unui public variat. Ele răspund interesului oricăror cititori pentru cunoaşterea de sine şi a celuilalt, ca şi întrebărilor specialiştilor din domeniu. Lucrările contribuie la formarea profesională a celor care studiază sau au studiat domeniul psihologiei, care vor descoperi direcţii de dezvoltare a abilităţilor de intervenţie şi suport psihologic astfel încât să asigure starea de bine şi relaţionarea pozitivă a actorilor din mediul şcolar, organizaţional, al muncii şi sănătăţii.

Colecţia Psihologie îşi propune să publice autori români şi străini, lucrări originale, traduceri, dicţionare, răspunzând unei diversităţi de interese. Tematica abordată în colecţie cuprinde:

  • psihologia dezvoltării şi a educaţiei, 
  • evaluare psihologică şi diagnoză, 
  • consiliere psihologică individuală şi de grup, 
  • consultanţă pentru părinţi, manageri, lideri comunitari, 
  • prevenţia, diagnoza şi intervenţia psihologică, 
  • dezvoltarea şi optimizarea personală, 
  • managementul resurselor umane.
  • În speranţa că această colecţie va dăinui, tematica se va extinde în acord cu evoluţiile ştiinţifice şi cu preocupările autorilor. Colecţia este deschisă şi publicaţiilor din domenii conexe, psihologii de azi lucrând, spre binele clienţilor lor, în veritabile echipe interdisciplinare.

    Conf. dr. psih. Mariela Pavalache-Ilie

    Coordonator colecţie