Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii
(Lifelong Learning Programme)
Structura programului:
Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii constă din:
- patru programe sectoriale, care privesc învăţământul preuniversitar (Comenius), învăţământul superior (Erasmus), formarea profesională (Leonardo da Vinci) şi educaţia pentru adulţi (Grundtvig);
- un program transversal axat pe domenii intersectoriale (cooperarea în domeniul politicilor şi inovaţia privind învăţarea pe tot parcursul vieţii, limbile străine, utilizarea inovaţiilor din tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, diseminarea şi exploatarea rezultatelor);
- un program de susţinere a predării, cercetării şi reflecţiei privind integrarea europeană şi principalele instituţii şi asociaţii europene (Programul Jean Monnet).
|
Comenius
Învăţământ preuniversitar
|
Erasmus
Învăţământ superior
|
Leonardo da Vinci
Formare profesionalã
|
Grundtvig
Educaţia adultilor
|
|
Program transversal
4 activităţi principale – Dezvoltarea politicilor în domeniul educaţiei si formării profesionale, învăţarea limbilor străine, utilizare TIC în educaţie, diseminare şi exploatare a rezultatelor.
|
|
Programul Jean Monnet
3 activităţi principale – Acţiunea Jean Monnet, sprijinirea unor instituţii europene, sprijinirea unor asociaţii europene.
|
ŢĂRI PARTICIPANTE LA PROGRAM
Programul este deschis următoarelor ţări:
- cele 27 de state membre ale UE
- Islanda, Liechtenstein, Norvegia ("ţări EFTA-SEE", membre ale Asociaţiein Europene a Liberului Schimb şi ale Spaţiului Economic European)
- Turcia
- Croația și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Elveţia
Pentru actualizarea listei ţărilor participante, puteţi consulta paginile web ale Comisiei, Agenţiilor Naţionale (AN) sau Agenţiei Executive pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură.
Acţiunea Jean Monnet este deschisă instituţiilor şi asociaţiilor de învăţământ superior din toate ţările participante la LLP, dar şi oricărei alte ţări ("terţe"). Instituţiile şi asociaţiile participante din terţe ţări trebuie să îndeplinească toate obligaţiile şi toate cerinţele prevăzute în decizia programului privind instituţiile şi asociaţiile din statele membre.
CINE POATE PARTICIPA?
Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii (LLP) este deschis practic tuturor celor implicaţi în educaţie sau formare profesională:
- Elevi, studenţi, stagiari şi cursanţi adulţi;
- Profesori, formatori şi alţi membri ai personalului angrenaţi în oricare aspect al LLP;
- Persoane de pe piaţa muncii
- Instituţii sau organizaţii care oferă posibilităţi de învăţare în oricare domeniu al educaţiei sau formării profesionale;
- Persoanele şi organismele care răpund de sistemele şi politicile privind aspectele specifice ale LLP la nivel local, regional şi naţional;
- Întreprinderi, parteneri sociali şi organizaţii ale acestora de la toate nivelurile, inclusiv organizaţii de comerţ şi camere de comerţ şi industrie;
- Organisme care oferă servicii de orientare, consiliere şi informare privind aspectele LLP;
- Asociaţii care activează în domeniul LLP, inclusiv asociaţii ale studenţilor, stagiarilor, elevilor, profesorilor, părinţilor şi cursanţilor adulţi;
- Centre de cercetare şi organisme implicate în probleme legate de educaţie şi formare profesională;
- Organizaţii non-profit, de voluntariat şi organizaţii neguvernamentale (ONG-uri).
OBIECTIV GENERAL
- Să încurajeze schimburile, cooperarea şi mobilitatea între instituţiile şi sistemele educaţionale din Uniunea Europeană pentru ca acestea să devină elemente de referinţă la nivel mondial.
OBIECTIVE SPECIFICE
- Să contribuie la dezvoltarea unui învăţământ de calitate pe tot parcursul vieţii, să promoveze performanţa, inovaţia şi o dimensiune europeană în sistemele şi practicile din domeniu;
- Să sprijine realizarea unui spaţiu european pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii;
- Să ajute la ameliorarea calităţii, atractivităţii şi accesibilităţii posibilităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii oferite în statele membre;
- Să accentueze contribuţia învăţării pe tot parcursul vieţii la coeziunea socială, spiritul civic activ, dialogul intercultural, egalitatea de şanse între sexe şi dezvoltarea personală;
- Să promoveze creativitatea, competitivitatea, şansele de angajare şi dezvoltarea spiritului antreprenorial;
- Să promoveze învăţarea limbilor străine şi diversitatea lingvistică;
- Să contribuie la participarea sporită la învăţarea pe tot parcursul vieţii a persoanelor de toate vârstele, inclusiv a celor cu nevoi speciale şi a grupurilor dezavantajate, indiferent de mediul lor socio-economic;
- Să susţină dezvoltarea pe baza TIC a conţinuturilor, serviciilor, metodelor pedagogice şi practicilor inovatoare pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii;
- Să întărească rolul învăţării pe tot parcursul vieţii la crearea unui simţ al cetăţeniei europene bazat pe înţelegere şi respectarea drepturilor omului şi a democraţiei, încurajarea toleranţei şi a respectului pentru popoare şi culturi;
- Să promoveze cooperarea în domeniul asigurării calităţii în toate sectoarele învăţământului Să încurajeze utilizarea optimă a rezultatelor, produselor şi proceselor inovatoare, precum şi schimbul de bune practici din domeniul relevant pentru Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea învăţământului şi a formării profesionale.
Conform art. 12 din Decizia de înfiinţare a Programului de Învăţare pe tot parcursul vieţii, programul trebuie, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea politicilor comunitare transversale, în special prin:
(a) promovarea conştientizării importanţei pe care o au diversitatea culturală şi lingvistică în Europa, precum şi a necesităţii de a combate rasismul, prejudecăţile şi xenofobia;
(b) specificarea de măsuri pentru cursanţii cu nevoi speciale, contribuind în special la promovarea integrării acestora în învăţământul de masă;
(c) promovarea egalităţii de şanse dintre bărbaţi şi femei şi contribuţia la combaterea tuturor formelor de discriminare pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
ERASMUS
Înfiinţat în 1987, Erasmus este cel mai important program de învăţământ şi formare profesională din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mobilitatea şi cooperarea la nivelul învăţământului superior în Europa. Diferitele sale acţiuni se adresează nu doar studenţilor care doresc să studieze şi să muncească în străinătate, ci şi profesorilor şi altor categorii de personal, chiar din întreprinderi, care intenţionează să predea în străinătate, ca şi personalului din universităţi care doreşte să urmeze cursuri de formare în străinătate. În plus, programul sprijină instituţiile de învăţământ superior care doresc să coopereze prin programe intensive, reţele academice şi proiecte multilaterale, precum şi să creeze legături cu mediul de afaceri.
Care sunt obiectivele?
Obiective specifice
- Să sprijine realizarea unui spaţiu european al învăţământului superior;
- Să consolideze contribuţia învăţământului superior şi a învăţământului profesional avansat la procesul de inovare.
Obiective operaţionale
- Să îmbunătăţească calitatea şi să crească volumul mobilităţii studenţilor şi a personalului educaţional în întreaga Europă, astfel încât, până în 2012, în cadrul programului Erasmus şi al programelor predecesoare, mobilitatea să ajungă la cel puţin 3 milioane de participanţi;
- Să îmbunătăţească calitatea şi să crească volumul de cooperare multilaterală între instituţiile de învăţământ superior din Europa;
- Să crească gradul de transparenţă şi compatibilitate între diplomele obţinute în instituţiile de învăţământ superior şi de formare profesională avansată din Europa;
- Să îmbunătăţească calitatea şi să crească volumul de cooperare între instituţiile de învăţământ superior şi întreprinderi;
- Să faciliteze dezvoltarea de practici inovatoare în educaţia şi formarea la nivel terţiar şi transferul acestora, inclusiv de la o ţară participantă la altele;
- Să sprijine dezvoltarea conţinuturilor, serviciilor, metodelor pedagogice şi practicilor inovatoare pe baza TIC în învăţarea pe tot parcursul vieţii.
Cine poate participa?
- Studenţi şi cursanţi care învaţă în toate formele de învăţământ şi formare la nivel terţiar;
- Instituţii de învăţământ superior, conform precizărilor statelor membre ale UE şi ale altor ţări participante;
- Profesori, formatori şi alte categorii de personal din aceste instituţii;
- Asociaţii şi reprezentanţi ai celor implicaţi în învăţământul superior, inclusiv asociaţii de studenţi, de universităţi şi de profesori/formatori;
- Întreprinderi, parteneri sociali şi alţi reprezentanţi din viaţa activă;
- Organizaţii publice şi private, inclusiv organizaţii non-profit şi ONG-uri, cu responsabilităţi în domeniul organizării şi asigurării învăţământului şi formării la nivel local, regional şi naţional;
- Centre de cercetare şi organisme interesate de învăţarea pe tot parcursul vieţii;
- Organisme care oferă servicii de orientare, consiliere şi informare.
Reguli specifice de eligibilitate:
- Pentru a fi eligibile în acest program, instituţiile de învăţământ superior trebuie să deţină o Cartă universitară Erasmus (EUC). Cu toate acestea, programul Erasmus este deschis unui larg spectru de actori (întreprinderi, parteneri sociali, centre de cercetare), aşa cum este prevăzut în art. 20 din Decizia Parlamentului şi Consiliului European privind stabilirea Programului de Învăţare pe tot parcursul vieţii (LLP). Acestor actori nu li se cere, desigur, să solicite o Cartă universitară Erasmus pentru a organiza plasamentul studenţilor sau pentru a participa la proiecte multilaterale, reţele sau la măsurile acompaniatoare.
- În ceea ce priveşte plasamentul studenţilor Erasmus, instituţiile de învăţământ superior trebuie să deţină o Cartă universitară Erasmus extinsă (pentru detalii, vezi informaţiile specifice despre EUC), iar consorţiile trebuie să deţină un Certificat Erasmus de plasament în consorţii.
- Pe durata studiilor, o persoană poate primi maximum trei granturi Erasmus: un grant pentru o perioadă de studii, unul pentru plasament şi unul pentru participarea la un curs de masterat Erasmus Mundus.
- Pentru realizarea mobilităţii, ţara de origine sau ţara gazdă trebuie să fie stat membru al UE.
- Cel puţin una dintre organizaţiile participante la un consorţiu trebuie să fie dintrun stat membru al UE.
Ce tip de activităţi?
- Mobilitate individuală, care poate include:
- Mobilitatea studenţilor cu scopul de a studia într-o instituţie de învăţământ superior dintr-o altă ţară participantă (‘Studenţi Erasmus’)
- Mobilitatea studenţilor cu scopul de a efectua plasamente în întreprinderi, centre de formare, centre de cercetare sau în alte organizaţii dintr-o altă ţară participantă (‘Studenţi Erasmus’)
- Mobilitatea cadrelor didactice din instituţii de învăţământ superior sau personal invitat din întreprinderi cu scopul de a desfăşura activităţi de predare
- Mobilitatea cadrelor didactice sau a altor categorii de personal din instituţii de învăţământ superior în vederea instruirii lor într-o altă ţară participantă
- Cursuri intensive de limbi străine Erasmus organizate pentru studenţii care vin în ţări participante unde se vorbesc limbi folosite pe o scară restrânsă sau mai puţin predate
- Programe intensive Erasmus organizate multilateral.
- Proiecte multilaterale axate, printre altele, pe inovare, experimentare şi pe schimbul de bune practici în domeniile menţionate în obiectivele specifice şi operaţionale. Proiectele trebuie să vizeze elaborarea şi implementarea de programe de studiu; elaborarea de strategii pentru modernizarea unui aspect specific al învăţământului superior; promovarea cooperării dintre învăţământul superior şi întreprinderi sau abordarea unor probleme cheie legate de campusurile virtuale.
- Reţele ('Reţele Erasmus') care cuprind instituţii de învăţământ superior şi alte organizaţii şi care reprezintă fie o disciplină, fie un domeniu interdisciplinar, cu scopul de a elabora noi concepte şi competenţe de învăţare ('Reţele Academice') sau de a aborda un aspect de ordin structural sau managerial al învăţământului superior, în vederea promovării soluţiilor şi abordărilor inovatoare ('Reţele Structurale').
- Iniţiative care, deşi nu sunt eligibile în cadrul celorlalte acţiuni ale Programului Erasmus, vor avea o contribuţie clară la realizarea obiectivelor Programului Erasmus (măsuri acompaniatoare).
- Vizite pregătitoare, care servesc la stabilirea contactelor cu viitorii parteneri, în vederea unei mai strânse colaborări.
Care sunt acţiunile ERASMUS?
Condiţii preliminare
- Carta universitară ERASMUS
- Certificatul ERASMUS de plasament în consorţii
Acţiuni
- Vizitele pregătitoare ERASMUS
- Organizarea mobilităţii ERASMUS
- Mobilitatea studenţilor ERASMUS pentru studii
- Mobilitatea studenţilor ERASMUS pentru plasamente
- Mobilitatea personalului ERASMUS – Misiuni de predare ale cadrelor didactice din instituţii de învăţământ superior şi ale personalului invitat din întreprinderi
- Mobilitatea personalului ERASMUS – Formarea personalului din instituţii de învăţământ superior în întreprinderi şi în instituţii de învăţământ superior
- Cursuri intensive de limbi străine ERASMUS
- Programe intensive ERASMUS
- Reţele academice ERASMUS
- Reţele structurale ERASMUS
- Proiecte ERASMUS de elaborare a programelor de studii
- Modernizarea învăţământului superior ERASMUS
- Colaborarea dintre instituţiile de învăţământ superior şi întreprinderi ERASMUS
- Campusuri virtuale ERASMUS
- Măsuri acompaniatoare ERASMUS