CONCURS DE PROCESE SIMULATE_ELSA Braşov, prin intermediul Departamentului Activităţi Academice, împreună cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov şi Curtea de Apel Braşov, invită studenţii să participe la Concursul de Procese Simulate de Drept Penal care se va desfăşura în data de 28.04.2017, începând cu ora 13.00, la sediul Curţii de Apel Braşov. Alte informaţii privitoare la acest eveniment puteţi afla accesând următorul link: https://www.facebook.com/events/406629009694742/. În cadrul unui concurs de procese simulate, studentul de la drept are posibilitatea "să înveţe practicând". El este pus în situaţii reale de viaţă profesională, construieşte o pledoarie pentru un caz concret pe care îl va întâlni după finalizarea studiilor juridice. Este o anticipare a "rolurilor" reale profesionale pentru care primeşte un bagaj teoretic. Principiul legării teoriei de practica, unul dintre principiile didactice "tradiţionale", îşi găseşte o fericită aplicare în învăţământul juridic. În ultima vreme, un concurs de procese simulate a devenit un eveniment aşteptat, bine planificat, în calendarul activităţilor studenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. El se desfăşoară într-o sală de şedinţă veritabilă, după toate canoanele procedurale ale unui proces penal real. Pregătirea studenţilor impune o muncă în echipă susţinută şi bine organizată. Emoţiile participanţilor sunt depăşite numai prin încredere şi forţa argumentelor juridice utilizate_afişat în data de 13.04.2017

Alte astfel de informaţii pot fi obţinute accesând: