CERCETARE STIINTIFICA - Va prezentam ideile, propunerile si multe alte proiecte stiintifice realizate sau in curs de desfasurare

In conformitate cu strategia cercetării și cu direcțiile prioritare de cercetare adoptate de Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Sociologie și Comunicare promovează și susține excelența, interdisciplinaritatea și competiția în domeniul cercetării știinţifice.

Astfel, activitatea de cercetare științifică a cadrelor didactice, din cadrul Departamentului de Ştiinţe Sociale şi ale Comunicării, are drept obiectiv recunoașterea facultății, respectiv a universității, ca instituție reprezentativă în domeniul științelor socio-umane şi ale comunicării la nivel regional, național și european. 

Pentru realizarea obiectivelor de cercetare prezentate anterior, membrii departamentului utilizeaza resursele puse la dispozitie de Centrul de Cercetare in Comunicare și Inovare Sociala, din cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare al universității.

Propunem mai jos, selectiv, o serie de proiecte de cercetare desfăşurate de cadrele didactice în Facultatea de Sociologie şi Comunicare sau în parteneriat cu alte instituţii academice:


Noutati

 Sinteza privind domeniile de interes, profilul grupurilor de cercetare si proiecte desfasurare prin Centrul de Cercetare in Comunicare și Inovare Sociala

 Lista proiectelor coordonate de cadrele didactice de la FSC în perioada 2005-2015


 Lista principalelor publicații a cadrelor didactice de la FSC în perioada 2005-2015



 Buletinul Universitatii Transilvania din Brasov, seria VII – Stiinte sociale • Drept, publicat de Editura Universitatii Transilvania din Brasov, Romania


 Aceasta publicatie are ca scop promovarea, consolidarea si stimularea in ceea ce priveste difuzarea cercetarilor si aplicatiilor stiintifice cu continut original in domeniile stiintelor sociale si juridice.  Jurnalul este indexat in EBSCO Publishing DataBase din 2009, in DOAJ din 2010 si in CEEOL din 2011, fiind evaluat de CNCSIS in categoria publicatiilor stiintifice B+. 


Proiecte de cercetare

 

`CONNECT`: Construirea Rețelei de Specialiști în ConsiliereaTraumei

Nr. contract 8/34016/10.02.2015, Mecanismul Financiar Norvegian 2009 – 2014-RO20 „Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex

Director proiect: Dima Gabriela


Parteneri:

- Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Centrul de Prevenire a Violenţei Familiale şi Societale

- Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Centrul de Cercetare Psihologică

- Asociaţia Femeilor Împotriva Violenţei - Artemis

- The Foundation Tisip, Norvegia


Descriere: 

Proiectul are ca scop transferul de cunoștințe și competențe specifice, în vederea dezvoltării și consolidării serviciilor legate de violența domestică printr-o viziune şi concepție unitară, cu accent pe parteneriat şi colaborarea în rețea. Principalele obiective ale proiectului au vizat: dezvoltarea unui Program de Formare Profesională a specialiștilor care lucrează în domeniul violenței domestice; creșterea nivelului de cunoștințe, abilități și capacitate emoțională necesare pentru a înțelege și sprijini femeile victimă a violenței domestice și agresorii pentru cel puțin 250 de specialiști din cadrul instituțiilor publice și private cu atribuții și activitate în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, din regiunea centru și nord-vest; creșterea eficienței de colaborare și coordonare inter- și intra-instituțională în activitățile de prevenție și intervenție în violența domestică; colectarea de bune practici și asigurarea transferului de cunoștințe și experiențe în domeniul formării și prevenirii și combaterii violenței domestice între partenerii români și norvegian.


Proiect „Universitate pentru viitor in societatea comunicarii” - ID 64075


Durata de desfasurare a proiectului - 36 de luni.

Domeniul major de interventie: 1.2 - „Calitate in invatamantul superior”

Obiectivul general: realizarea, dezvoltarea, ameliorarea, concordarea, testarea filierei pentru realizarea calificarilor in invatamantul superior (CIS) si a curiculelor universitare aferente sectorului informatiei, comunicarii, publicitatii si PR (licenta si master) in vederea imbunatatirii si adaptarii lor la piata muncii.

Bugetul total al proiectului este de 20.089.315 lei, din care suma de 401.787 lei este contributia parteneriatului la finantarea proiectului, iar restul este cofinantarea nerambursabila prin P.O.S.- D.R.U.


Parteneri:

Solicitant - Universitatea Bucuresti

Partener 1 - Universitatea Transilvania Brasov - partener national

Partener 2 - Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca - partener national

Partener 3 - Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi - partener national

Partener 4 - Universitatea de Vest din Timisoara - partener national

Partener 5 - Autoritatea Natională pentru Calificări - partener national

Partener 6 - IF Italia Forma - partener transnational – Italia

Partener 7 - TUCEP - Tiber Umbria Comett Education Programme - partener transnational –Italia


Motivația muncii și cultura muncii: redefinirea constructelor teoriei echitații în context cultural românesc


Nr. contract 44/2011, PN-II-RU-PD-2011-3-0071, CNCS–UEFISCDI

Director proiect: Buzea Carmen

Website proiect: http://work-motivation.buzea.ro 


Obiectivele  de cercetare ale proiectului

- Studiul judecăților normative privind distribuirea recompenselor în context cultural românesc. Întrebările de cercetare au vizat :a) identificarea pattern-ului dominant de alocare a recompenselor; b) identificarea factorilor care determină preferința pentru o anumită normă de alocare a recompenselor; c) analiza ponderii factorilor care influențează decizia privind alocarea recompenselor.

- Explorarea operaționalizării constructelor teoriei echității. Cercetarea calitativă a urmărit identificarea definiției culturale a constructelor teoriei echității (i.e., contribuții, rezultate, grup de referință, schimbul cu organizația, strategii de reducere a inechității).

- Examinarea constructelor teoriei echității în context cultural românesc. Prin ancheta sociologică s-a urmărit identificarea contribuțiilor pentru care angajații așteaptă să fie recompensați, a recompenselor așteptate pentru contribuțiile aduse angajatorului, a grupului de referință, a echității schimbului cu organizația și a strategiei dominante de reducere a inechității.

- Dezvoltarea unui cadru conceptual și metodologic pentru studiul transcultural al constructelor teoriei echității. 


Problematica vârstnicilor și voluntariatul la nivelul comunității brașovene


Nr. contract 3418/26.03.2014

Director proiect: Meseșan Schmitz Luiza


În contextul actual, în care procesul de îmbătrânire demografică în România este tot mai accentuat iar pe viitor acest proces își va pune amprenta tot mai mult în buna funcționarea a comunităților, sunt necesare linii de acțiune ale politicilor sociale care să vizeze bunăstarea persoanelor vârstnice prin menținerea lor în comunitate pentru o perioadă cât mai lungă, ca persoane active. Un rol important în atingerea acestui deziderat îl au la nivel comunitar, autoritățile locale și organizațiile non-guvernamentale care prin mijloace specifice pot identifica și oferi persoanelor vârstnice modalități active și eficiente de petrecere a timpului liber și de implicare în comunitate.


Acestea sunt premisele de la care a pornit proiectul de faţă ale cărui obiective generale au vizat determinarea problemelor specifice persoanelor vârstnice din municipiul Brașov, gradul de asumare a angajamentului social al persoanelor vârstnice și identificarea oportunităților de voluntariat pentru persoanele vârstnice din Brașov în scopul construirii unor strategii viabile de implicare a persoanelor vârstnice în activitati de voluntariat în cadrul comunității din care fac parte.  


Pentru obţinerea datelor s-a realizat o anchetă sociologică combinată (sondaj de opinie și interviuri individuale semistructurate), unde populația investigată a fost selectată din cadrul pensionarilor din municipiul Brașov și din cadrul persoanelor cu funcții de conducere din instituțiile publice și private de asistență socială (ONG-uri)din municipiul Brașov.


Strategii manageriale de dezvoltare a motivaţiei în muncă la angajaţii din sectorul de transport public-privat, PN II Parteneriate

Nr. contract 3794/2009

Director de proiect: Ungurean Ştefan

 

Proiectul este finanţat în cadrul „Programului 4 – parteneriate in domeniile  prioritare” si se desfăşoară în perioada 2009-2011. Implementarea este realizată de trei parteneri naţionali: SC Institutul de Cercetări în Transporturi INCERTRANS SA Bucureşti (coordonator), Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti (partener) şi Universitatea Transilvania din Braşov (partener). 


Proiectul urmăreşte dezvoltarea unei strategii manageriale pentru angajaţii din transportul public privat, pornind de la analiza metodelor de evaluare a satisfacţiei aplicate în prezent in organizaţiile de profil şi semnificarea motivaţiei în viziunea top şi middle managementului. În cadrul proiectului se va elabora şi implementa metodologia de evaluare a satisfacţiei angajaţilor din sectorul vizat, se va realiza un ghid de implementare a metodologiei şi se va oferi asistenţă pentru aplicarea strategiilor de creştere a motivaţiei. Universitatea „Transilvania” din Braşov participă la desfăşurarea activităţilor proiectului prin doi reprezentanţi din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Comunicare: Ştefan Ungurean şi Carmen Buzea.


Strategii identitare de dezvoltare personală a elitelor manageriale, PN-II-RU-TD-2008 CNCS –UEFISCDI, sub egida Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca


Nr. contract 33 / 06.04.2008

Director de proiect: Scârneci Florentina

 

Am plecat de la ideea că cineva ajunge sau nu manager, că cineva ajunge un manager mai mult sau mai puţin performant în funcţie de diferite experienţe personale. Am vrut să arăt ce anume din viaţa cuiva îl face să devină manager sau îl face să devină un bun manager. Am realizat acest lucru prin intervievarea unor manageri cu performanţe diferite, aplicând tehnici narative (în condiţiile in care consider identitatea identificabilă în povestea vieţii), prin analiza calitativă comparativă a materialelor obţinute şi prin interpretarea datelor sub forma unei teorii întemeiate (grounded theory) referitoare la potenţialul identita ral managerilor. Am proiectat apoi instrumente de prognoză a potenţialului managerial şi a potenţialului de performanţă managerială.