Orașul familiar un proiect de cooperare internațională franco-român

Orașul familiar – un proiect de cooperare internațională franco-român pe tema schimbărilor urbanistice și sociale din două cartiere din Brașov și Lyon

O primă prezentare publică în România a proiectului coordonat de Universitatea Lumière Lyon 2 (LADEC - Laboratorul de Antropologie a Problemelor Contemporane) și la care Universitatea Transilvania din Brașov este partener prin Facultatea de Sociologie și comunicare, se va face în perioada 31.10 – 2.11.2018. 

Tema principală a proiectului Orașul familiar vizează legăturile de familiaritate pe care oamenii le construiesc cu orașul: ajustările permanente, rutinele, atașamentele prin care aceștia dau continuitate practicilor lor de viață, chiar și atunci când se confruntă cu situații de ruptură, de dislocare a spațiilor (transformarea spațiilor, demolări și mutări, invazia prin trafic rutier etc.).

Ne-am concentrat atenția în special pe două orașe: Brașov în România și Lyon în Franța. Nu ne-am propus  neapărat să realizam o comparație între ele, contextele și fenomenele observate fiind foarte diferite. Scopul nostru a fost mai degrabă să identificăm problemele comune cu care se confruntă locuitorii acestor două orașe europene si reacțiile citadine și cetățenești fata de acestea. – a declarat Bianca BOTEA, profesor de antropologie la Universitatea Lumière Lyon 2.

Realizate în urma unei cercetări pe teren, materialele prezentate vor fi reunite pe un website care nu va reflecta o propunere de lectură închisă sau impusă de un "expert" și un cercetător distanțat, izolat în turnul său de fildeș. Este vorba de un studiu participativ în care locuitorii filmează ei inșiși cu camera portabilă orașul sau cartierul lor și sunt invitați să scrie alături de membrii echipei proiectului materiale sau comentarii la ele. Scopul acestor materiale este de a  atrage atenția asupra unor aspecte pe care nu le mai vedem datorită rutinelor noastre zilnice, lărgind astfel cercul cetățenilor vigilenți, preocupați de ceea ce se întâmplă cu orașul lor.

Colaboratori ai proiectului sunt:

Orașul memorabil - Brașov (Ordinul Arhitecților din România – filiala Brașov-Covasna-Harghita)

Centrul Regional Francofon pentru Cercetări Avansate în Științe Sociale (CEREFREA), București.

Laboratorul „Educatie, Cultura, Politica”, Universitatea Lyon 2

Centrul Social Sauvegarde Duchère, Lyon

Casa de Tineret și Cultură Duchère, Lyon.

 

Programul prezentărilor publice va fi următorul:

  • Miercuri, 31 octombrie, orele 8.30 – 10.00 – Facultatea de Sociologie și comunicare, corpul T al Universității, sala T II 8
  • Joi, 1 noiembrie, orele 9.00 – 10.00 – Școala Gimnazială Nr. 8 Brașov
  • Vineri, 2 noiembrie, orele 10.30 – 12.00 - Centrul de zi de socializare și petrecere a timpului liber (tip Club) Noua

Why study at UNITBV?

  • to enjoy high-standard and innovative education at a renowned university, in a city which displays an inspiring blend of history and modernity;
  • to specialize in the desired area along all study levels – bachelor’s, master’s and PhD degrees – while gaining interdisciplinary openness;
  • to develop among academics offering up-to-date content and research-informed teaching;
  • to be connected to the scientific fields of interest throughout studentship;
  • to engage in collaborative work with key labour market representatives and gain awareness of current market needs and employability requirements;
  • to develop in an academic environment using state-of-the-art teaching, research and documentation infrastructure;
  • to integrate in a fast-expanding and diverse international environment;
  • to become a professional of central relevance, with thorough knowledge, strong critical and analytical thinking, creativity and the necessary skills to take real-world challenges independently;
  • to enjoy an amazing student life, with modern and constantly improved facilities;
  • to complete your personal development outside the classroom by partaking in our cultural and social activities and thereby integrate in the community

 

More about UNITBV