Cursuri gratuite de pregătire pentru Bacalaureat și pentru admitere

Din 12 martie 2025

Și în acest an, începând cu data de 12 martie, Universitatea Transilvania din Brașov continuă tradiția de a susține elevii din clasele a XI-a și a XII-a, oferindu-le cursuri gratuite de pregătire pentru examenele de Bacalaureat. Cursurile, ateliere de pregătire se vor desfășura online pentru disciplinele Matematică și Informatică, și fizic la Limba și Literatura română și la Limba și literatura germană. Totodată, universitatea va oferi și anul acesta pregătire gratuită pentru admitere la Facultatea de Muzică.

Orele de pregătire sunt susținute de cadre didactice universitare de la Facultatea de Matematică și Informatică, de la Facultatea de Litere și de la Facultatea de Muzică iar programele pentru fiecare disciplină sunt disponibile pe site-ul dedicat admiterii https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html

Cursurile de matematică vor aborda noțiuni esențiale din algebră, analiză matematică, trigonometrie și geometrie, în timp ce cursurile de informatică se vor concentra pe algoritmi, grafuri, vectori și matrici, oferind totodată și variante de probleme pentru exersarea aplicativă a cunoștințelor.

La cursurile de limba și literatura română, elevii vor beneficia de pregătire care le va dezvolta atât abilități de analiză literară, cât și competențe de comunicare eficientă. În cadrul cursurilor, se va pune accent pe analiza stilistică a textelor literare, ajutându-i pe elevi să înțeleagă în profunzime operele marilor clasici și ale prozatorilor interbelici, dar și pe dezvoltarea capacității de a argumenta și de a susține opinii într-un mod coerent și structurat. 

La limba și literatura germană se vor realiza, împreună cu Colegiul Național J. Honterus ateliere de pregătire pentru examenul de bacalaureat. 

Totodată, Facultatea de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov vine în sprijinul viitorilor studenți, organizând sesiuni gratuite de pregătire pentru examenul de admitere 2025. Acestea sunt dedicate disciplinei teoria muzicii, programului de studii Interpretare muzicală – canto și programului Interpretare muzicală - instrumente. Sesiunile fizice vor avea loc la Facultatea de Muzică, corpul Z, iar cele online sunt disponibile pe platforma universității.

Prin toate aceste activități Universitatea Transilvania din Brașov își propune să ofere elevilor și viitorilor studenți sprijinul necesar pentru a-și atinge obiectivele și pentru a se pregăti temeinic pentru examene. Toți cei interesați sunt invitați să participe la aceste cursuri gratuite, unde vor beneficia de expertiza cadrelor didactice și de resursele puse la dispoziție de universitate.

Why study at UNITBV?

  • to enjoy high-standard and innovative education at a renowned university, in a city which displays an inspiring blend of history and modernity;
  • to specialize in the desired area along all study levels – bachelor’s, master’s and PhD degrees – while gaining interdisciplinary openness;
  • to develop among academics offering up-to-date content and research-informed teaching;
  • to be connected to the scientific fields of interest throughout studentship;
  • to engage in collaborative work with key labour market representatives and gain awareness of current market needs and employability requirements;
  • to develop in an academic environment using state-of-the-art teaching, research and documentation infrastructure;
  • to integrate in a fast-expanding and diverse international environment;
  • to become a professional of central relevance, with thorough knowledge, strong critical and analytical thinking, creativity and the necessary skills to take real-world challenges independently;
  • to enjoy an amazing student life, with modern and constantly improved facilities;
  • to complete your personal development outside the classroom by partaking in our cultural and social activities and thereby integrate in the community

 

More about UNITBV