UNITA WP4 Staff Week

18-19 iunie 2025, Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universității Transilvania din Brașov

În cadrul activităților desfășurate de Alianța UNITA, Universitatea Transilvania din Brașov găzduiește în 18 și 19 iunie 2025 întâlnirea anuală a membrilor pachetului de lucru dedicat cercetării științifice.

Pe parcursul acestor două zile vor fi discutate aspecte legate de crearea unei rețele de interfețe UNITA cu ecosistemele locale de inovare și îmbunătățirea practicilor de partajare privind infrastructura de cercetare și serviciile conexe. De asemenea, se are în vedere dezvoltarea de programe de masterat și doctorat interconectate care vizează domeniile de interes ale alianței prin intermediul unei formări academice bazate pe cercetare.

Scopul principal al acestei întâlniri este de a consolida colaborarea între universitățile membre ale alianței, de a sprijini dezvoltarea universității europene UNITA și de a promova schimbul de bune practici și inovația în educație și cercetare.

Programul complet al evenimentului este disponibil AICI