De ce Brașov?

01

Brașovul, un oraș cu o istorie de peste 700 de ani, este așezat la poalele muntelui Tâmpa și îmbină perfect peisajul natural cu fermecătoare elemente de arhitectură citadină. În clădirile din centrul vechi, mai ales, s-a conservat amprenta stilistică a istoriei lui culturale: stilul gotic se conjugă cu stilul clasic, renascentist, baroc, art-Nouveau sau cu elemente de stil brâncovenesc și toate acestea îi conferă Brașovului o personalitate inconfundabilă.

02

Ariile moderne ale orașului, în continuă expansiune, cuprind zone industriale, rezidențiale sau de petrecere a timpului liber.

03

 

Nu departe de oraș, la doar 12 kilometri se află cea mai mare stațiune de schi din România, Poiana Brașov, iar la aproximativ 20 de kilometri de oraș se află castelul Bran, unde s-a născut legenda lui Dracula.

bran

În localitățile din jurul Brașovului sunt peste 10 biserici fortificate, iar o parte dintre ele sunt în patrimoniul UNESCO.

Toate acestea, dar și calitățile oamenilor care locuiesc aici au transformat Brașovul în principalul oraș turistic al țării.