Gala șefilor de promoție

Universitatea Transilvania din Brașov îi premiază în fiecare an pe șefii de promoție de la toate facultățile. 

Devenită deja tradiție, Gala șefilor de promoție îi are în prim plan pe absolvenții ciclului de licență de la toate cele 18 facultăți care reușesc să obțină cea mai mare medie în facultatea lor, pe toți anii de studiu.  

La festivitatea de premiere participă conducerea universității, cadre didactice, studenți și alți parteneri ai universității.