Bienala europeană de poezie - Kosmophilia

25 octombrie 2019, 17:00-21:00 | Aula Universității Transilvania
26 octombrie 2019, 17:00-21:00 | Centrul Multicultural al Universității Transilvania

În 25 și 26 octombrie 2019, a patra ediție a Bienalei europeane de poezie va aduce la Brașov poeți și discursuri artistice care se confruntă cu percepția naturii în secolul XXI pornind de la schimbările climatice, violența împotriva mediului înconjurător sau alte dimensiuni ale relației noastre cu natura și responsabilitatea poeziei contemporane de a scoate la lumină aceste subiecte.

Sub titlul Kosmophilia, ediția a patra a Bienalei de poezie reunește 16 poeți care tematizează sau ilustrează prin poezia lor relația dintre natură, pe de o parte, și limbaj, cultură, percepție și reprezentare: Jemma Borg (GBR), Anca Bucur (ROU), André Ferenc (ROU), Bruno Galluccio (ITA), Mathura (EST), Andreja Štepec (SVN), Andrei Doboș (ROU), Jen Hadfield (GBR) Lola Nieto (ESP) Balázs Szálinger (HUN) Gabi Eftimie (ROU), Marije Langelaar (NLD), Magda Cârneci (ROU), Julia Fiedorczuk (POL), V. Leac (ROU) și Yekta (FRA).

Bienala de Poezie este un proiect inițiat în 2013 pornind de la viziunea de a stimula dialogul intercultural, oferind un spațiu de manifestare schimburilor artistice și intelectuale. Astfel, prima ediție a Bienalei a adus la Brașov 34 de poete din zece țări europene, invitate să exemplifice diversitatea și forța expresivă a poeziei feminine. A doua ediție, Afinități elective, care a avut loc în 2015, a pus în discuție relația dintre tradiție și inovație, respectiv procesele de emulație și desprindere de modele prin care se conturează în timp noi direcții literare. Prin al treilea eveniment, intitulat Datoria nesupunerii, ne-am propus să explorăm rolul poeziei în societatea contemporană și să redescoperim potențialul transformator și regenerator al literaturii.

Bienala europeană de poezie – Kosmophilia este un proiect organizat de Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov, iar printre partenerii acestei ediții se numără Observator cultural, DLITE, Scena9, PEN România și Centrul Multicultural al Universității Transilvania.