Programe intensive mixte (Blended Intensive Programme BIP)

Programele Erasmus+ intensive mixte (Blended Intensive Programmes – BIP) sunt programe academice intensive, de scurtă durată, care combină mobilitatea fizică cu o componentă virtuală și care sunt dezvoltate în comun de minimum 3 instituții de învățământ superior din Țările Programului Erasmus+ (KA131).

Componenta virtuală trebuie să reunească cursanții online pentru a lucra în mod colectiv și simultan la sarcini specifice care sunt integrate în programul intensiv mixt și trebuie luată în considerare la calcularea rezultatelor generale ale învățării.

Programul intensiv ar trebui să aibă valoare adăugată în comparație cu cursurile sau formările existente oferite de instituțiile de învățământ superior participante și poate fi multianual.

Mai multe detalii AICI.

Consultați Ghidul de bune practici BIP AICI.

 

Apel candidaturi BIP - 2026

Membrii comunității academice interesați de organizarea unui BIP pot depune cererea și anexele asociate la Oficiul Erasmus+ în perioada 01.09.2026 - 30.10.2026.

Activitățile fizice și virtuale previzionate în BIP trebuie să se finalizeze până la data de 30.11.2027.

Detalii la adresa: outgoing-sd@unitbv.ro

Durata BIP: între 5 și 30 zile de activitate în format fizic, la care se adaugă obligatoriu o componentă virtuală înainte sau după componenta fizică.

Număr de instituții partenere: Un BIP trebuie să fie elaborat și pus în aplicare de cel puțin 3 instituții de învățământ superior care dețin o Cartă Universitară Erasmus (ECHE), provenind din cel puțin 3 țări participante la Programul Erasmus+ (KA131), dintre care una are rol de coordonator.

Număr minim de participanți: un BIP este eligibil dacă întrunește numărul minim de 10 participanți Erasmus+.

Număr de credite acordate studenților participanți: În urma participării la activitățile fizice și virtuale din cadrul BIP-ului studenților participanți trebuie să li se acorde minimum 3 credite ECTS.

Participanți eligibili (learners):

• studenți înmatriculați la o instituție de învățământ superior pentru programe de studii care conduc la obținerea unei diplome recunoscute la oricare nivel: licență, master sau doctorat;

• personal dintr-o instituție de învățământ superior (cadre didactice, cercetători sau personal administrativ).

• studenții și personalul universitar provenind de la o instituție de învățământ superior dintr-o țară a Programului (KA131) care deține o Cartă Erasmus pot participa la un BIP cu finanțarea mobilităților din fondurile proprii Erasmus+ ale universității de origine;

• studenții și personalul universitar provenind de la o instituție de învățământ superior dintr-o țară terță neasociată la program (KA171) pot participa la un BIP însă nu se iau în calculul numărului minim eligibil de participanți la un BIP.

Personalul didactic și de formare implicat în realizarea unui BIP (trainers) poate fi format din:

• personalul din instituțiile de învățământ superior dintr-o țară a Programului (KA131) sau o țară terță neasociată la program (KA171) pentru care există acord bilateral Erasmus+ semnat;

• personalul din companii sau organizații publice/private, active pe piața muncii sau în domeniile educației, formării, tineretului, cercetării și inovării, invitat să predea la Univeristatea Transilvania din Brașov.

În cazul în care numărul candidaturilor excede numărul BIP-urilor pentru care UNITBV a primit finanțare de la ANPCDEFP, ierarhizarea proiectelor în vederea finanțării va ține cont de următoarele criterii cumulate:

1 Diversitatea proiectelor BIP aprobate la UNITBV din perspectiva temelor abordate și a participanților (studenți/ personal universitar);

2 Prioritizarea dezvoltării BIP-urilor în colaborare cu universitățile partenere UNITA;

3 Abordarea în cadrul BIP-ului a unor teme interdisciplinare;

4 Încadrarea temei BIP-ului în axele prioritare Erasmus+ și UNITA:

• Incluziune și Diversitate

• Transformarea digitală

• Protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice

• Participarea la viața democratică, valorile comune și angajamentul civic

• Învățarea limbilor romanice și intercomprehensiune

• Dezvoltarea capacității antreprenoriale și de leadership.

5. Acordarea unui bonus coordonatorilor BIP care nu au implementat un BIP în anul anterior.

• Depunerea expresiilor de interes pentru organizarea unui BIP se poate face conform apelului la candidaturi aprobat de Consiliul de Administrație al UNITBV;

• Comisia de verificare a eligibilității dosarelor de candidatură (C-VED) evaluează dosarele depuse în privința:

- corectitudinii și totalității formularelor utilizate în redactarea candidaturii;

- eligibilității cheltuielilor solicitate prin Devizul antecalcul;

- conținutului academic al BIP-ului.

• Oficiul Erasmus+, prin Coordonatorul Instituțional Erasmus+, înaintează Consiliului de Administrație al UNITBV candidaturile eligibile.

• Consiliul de Administrație propune Senatului universității, spre aprobare, lista candidaturilor ce urmează a fi finanțate.

• Senatul universității aprobă lista BIP-urilor propuse de Consiliul de Administrație pentru finanțare.

• Oficiul Erasmus+ comunică rezultatele procesului de selecție coordonatorilor BIP-urilor.

Finanțarea Erasmus+ acordată pentru cheltuielile de organizare a unui BIP în cadrul UNITBV este de 400 de Euro/ participant, pentru un număr de minimum 10 participanţi și maximum 20 de participanți.

Finanțarea poate acoperi costuri legate direct de organizarea unui BIP.

Fondurile nu sunt destinate acoperirii cheltuielilor de ședere și de călătorie ale participanților la BIP (learners).

Tipuri de costuri acoperite din grantul Erasmus+:

• costuri privitoare la pregătirea, conceperea, dezvoltarea, implementarea și monitorizarea BIP-ului (atât activitatea fizică, cât și cea virtuală), precum și costuri de gestionare și coordonare generală a activităților (exemplu: cheltuieli salariale pentru personalul UNITBV).

•costurile pot include: producerea de documente sau materiale educaționale, închirierea de săli, închirierea de echipamente, excursii, activități de comunicare, traducere și interpretare, vizite pregătitoare și sarcini administrative, cu excepția costurilor de ședere și de călătorie ale participanților.

 
Informații mobilități

Mobilitățile de studiu (SMS) pentru studenții Universității Transilvania din Brașov (UniTBv), în cadrul programului Erasmus+, se desfășoară pe baza Acordurilor inter-instituționale (IIA) agreate de univeristățile semnatare ( IIA cu țările programului sau IIA cu țările partenere) și a Contractelor de finanțare semnate între UniTBv și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) pentru:

• proiecte instituționale KA103, între țările programului, adică țările UE și țări asociate;

• proiecte instituționale KA107, între țările programului şi țările partenere programului.

Mobilitățile de studiu (SMS) și de practică (SMP), pentru studenții și proaspăt absolvenții Universității Transilvania din Brașov (UniTBv), în cadrul programului Erasmus+, se desfășoară prin:
• proiectul instituțional KA103, în țările programului (țări UE și țări asociate);
• proiectul instituțional KA107, în țările partenere programului.

10. Întoarcerea din mobilitate și închiderea dosarului

1. Predarea documentelor de mobilitate

Studentul beneficiar va preda documentele în maximum 30 zile de la finalizarea mobilității, după cum urmează:

  • •adeverința de mobilitate (original), semnată și ștampilată de la universitatea gazdă, conținând perioada mobilității; se depune în original la Oficiul Erasmus+ și în copie la coordonatorul Erasmus+ pe facultate/ departament/ SDI (Confirmation of attendance);

    transcript of records obținut de la universitatea parteneră, conținând rezultatele profesionale (note și credite la disciplinele prevăzute în Learning Agreement Student Mobility for Studies) se depune atât la Oficiul Erasmus+ (copie), cât și la coordonatorul Erasmus+ la nivel de facultate/ departament/ SDI (original/ copie), în vederea recunoașterii și echivalării studiilor – pentru mobilități de studiu de lungă durată;

    atestat de practică (Learning Agreement – secțiunea After the mobilitysemnat și ștampilat de la instituția parteneră, conținând detalierea activităților practice efectuate și perioada mobilității; se depune în original la Oficiul Erasmus+ și în copie la coordonatorul Erasmus+ pe facultate/ departament SDI – pentru mobilități de practică și mobilități de studiu de lungă durată doctoranzi;

    documente de transport și cazare, se depun la Oficiul Erasmus+;

2. Completarea raportul individual de activitate (EU Survey), format electronic, pe care studentul îl primeste de pe platforma Agenției Europene Erasmus+ (Mobility Tool) la finalul mobilității (valabil pentru proiecte KA103, KA131).

3. Susținerea testării OLS a competențelor lingvistice la finalizarea mobilității (valabil pentru proiecte KA103, KA131).

4. Plata diferenței de grant (soldului) Erasmus+ în favoarea studentului beneficiar de mobilitate Erasmus+ (stat de plată) sau emiterea notei de debit.

Plata soldului este condiționată de îndeplinirea de către student a tuturor obligațiilor contractuale, respectiv de închiderea dosarului de mobilitate. În cazul în care grantul primit de titularul de mobilitate este mai mare decât grantul final cuvenit, stabilit pe baza dosarului complet de mobilitate, Oficiul Erasmus+ va emite o notă de debit cu suma datorată a fi restituită de către titularul de mobilitate.

5. Recunoașterea și echivalarea mobilității se realizează de către membrii C-SER în exercițiu la acea dată conform Regulamentului de recunoaștere a perioadelor de studii sau de practică efectuate în cadrul mobilităților prin programul Erasmus+.

9. Modificarea perioadei de mobilitate

Modificarea duratei contractuale (prelungire sau diminuare) se va realiza cu respectarea duratei minime și maxime eligibile pentru tipul respectiv de mobilitate (cu excepția cazurilor de forță majoră).

Diminuarea perioadei de mobilitate se poate aproba dacă noua perioadă (diminuată) va permite studentului realizarea obiectivelor academice agreate în Learning Agreement. Grantul total Erasmus+ se va recalcula în concordanță cu noua durată a mobilității.

Prelungirea perioadei de mobilitate Erasmus+ de studiu se poate realiza doar pentru perioade cuprinse în cadrul aceluiași an universitar.

Finanțarea perioadei de prelungire este posibilă doar în limita fondurilor disponibile în proiectul Erasmus+ în cadrul căruia se derulează mobilitatea. Modificarea duratei contractuale (prelungire sau diminuare) se va realiza prin încheierea unui act adițional la contractul financiar, în urma aprobării cererii adresate în scris de către student Oficiului Erasmus+ al UNITBV (Request for extension of mobility/ Cerere diminuare perioadă).
În cazul prelungirii mobilității de studiu pentru semestrul II, studentul va trimite Oficiului Erasmus+ și copia scanată a documentului Learning Agreement Student Mobility for Studies – secțiunea During the mobility completat pentru un minimum de 40 credite ECTS/ an şi semnat de toate părțile.

Pentru mobilitatea de lungă durată, modificarea perioadei Erasmus+ (diminuare sau prelungire) se va realiza în urma aprobării cererii de modificare a perioadei, adresate în scris de către student Oficiului Erasmus+ al UNITBV cu minimum o lună înainte de:

  • • noua dată de final a mobilității (în cazul diminuării perioadei Erasmus+);
  • • data de final a mobilității prevăzută în contractul financiar Erasmus+ (în cazul prelungirii perioadei Erasmus+).

Cererea va fi însoțită de o dovadă a noii date de final a mobilității: calendar academic al universității gazdă sau un alt document justificativ. Pentru mobilitatea de scurtă durată, modificarea duratei studiilor trebuie făcută în timpul mobilității inițial contractate.

În cazuri excepționale, în care există o neconcordanță între perioada contractuală și cea efectivă de mobilitate, care este adusă în mod tardiv la cunoștința Oficiului Erasmus+, se poate încheia cu studentul un act adițional constatator la contractul financiar Erasmus+.

8. Derularea mobilității

Derularea mobilității constă în următoarele etape:

  • 1. plecarea studentului beneficiar în mobilitate și sosirea la instituția gazdă.
  • 2. transmiterea către Oficiul Erasmus+ al UNITBV, de către student, în termen de o săptămână de la sosire, a confirmării de înregistrare la instituția parteneră ( Confirmation of Registration SM) - pentru mobilitatea de lungă durată;
  • 3. completarea Learning Agreement– secțiunea During the mobility în cazul în care sunt necesare modificări la programul de studiu/ practică; semnarea de către ambele instituții şi transmiterea formularului semnat, cu modificările aferente trebuie realizată în maximum 4 săptămâni de la începerea mobilității - pentru mobilitatea de lungă durată;
  • 4. participarea studentului beneficiar la activitățile - stabilite prin Learning Agreement;
  • 5. urmarea cursului lingvistic OLS – în cazul studenților care au primit o licență de curs OLS (proiecte KA103 și KA131);
  • 6. completarea raportului individual de activitate (EU Survey), format electronic, pe care studentul îl primește de pe platforma Agenției Europene Erasmus+ (Mobility Tool) în timpul mobilității (valabil pentru proiecte KA107).